Folosim cookie-uri proprii cât și plasate de terți pentru a îmbunătăți experiența de navigare a tuturor vizitatorilor precum și pentru a măsura eficiența acestui website.
24iulie2019

Scăriță de porc, fragedă și aromată

Scăriță de porc, fragedă și aromată

Dacă vă întrebați care este secretul coastelor noastre de porc fragede, rumene și lipicioase, atunci ați ajuns unde trebuie. Asta pentru că, astăzi, vă povestim cum marinăm carnea de porc la noi acasă și cum o gătim în așa fel încât să cadă singură de pe os.

Ce ingrediente punem?

1,5 kg coaste de porc Moldovan

200 ml sweet chilli

50 ml sos soya

3-4 crenguțe cimbru proaspăt

ulei

sare, piper

Cum procedăm?

Am ales 1,5 kg de coaste de porc, scăriță cu mai multă carne. Am amestecat cu grijă sosul sweet chilli cu cel de soya, crenguțele de cimbru uscat, puțin ulei, sare și piper după gust. Am masat bine carnea și am acoperit-o cu o folie de plastic, după care am dat-o la frigider.



Puteți lăsa coastele la marinat și trei zile, noi le-am lăsat 24 de ore. În acest timp carnea s-a frăgezid și s-a impregnat cu toate aromele.

Am gătit la grătar, în aer liber, nu mai mult de jumătate de ceas. Le-am întors la fiecare 5 minute, în funcție de distanța la care este poziționat grătarul față de jarul încins.




Și pentru că ne place să ușurăm munca prietenilor noștri, am trimis în magazine coaste gata marinate după o altă rețetă, la fel de gustoasă. Gata în 15-20 de minute. Poftim la masă!